capsunica

   Acum 10 ani eram de o frumusete radianta, probabil...

   Mai aveam 2 luni si urma sa nasc o scumpete de fetita, pe Siluana. Aveam o burtica mare si mi se parea ca port in mine globul pamantesc, atat era de grea si mare! Eram rotunda si simetrica, incat chiar credeam ca voi aduce pe lume o sfera :)

   Ca in fiecare zi, imi faceam plimbarea obisnuita, cu greu de-acum, incet si cu gandul la odorul care urma sa vina pe lume.

Cand mergem pe strada trecem unii pe langa altii fara a ne privi in ochi, ca si cand ne-ar fi teama sa o facem; mai repede observam un caine si chiar observam ca e dragut, e mic, e mare, latos, jucaus, cuminte, in fine... vai, ce dragut e!, si ne repezim sa-l mangaiem. Insa pentru noi intre noi nu avem ochi si poate nici macar ganduri.

Animalele se bazeaza mult pe contactul vizual. Nu fac comparatii, nici n-as putea, insa observ ca oamenii, datorita sau din cauza (nu stiu cum ar fi mai potrivit spus) surogatelor gen internet, telefon, si a parerii ca fiecare le are pe-ale lui si nu-i oportun sa le cunoastem, ei bine, oamenii nu se mai privesc in ochi pe strada. Rar intalnesc pe cineva care sa-mi capteze privirea! Si atunci incep sa ma fastacesc pentru ca nu sunt obisnuita sa fiu privita, desi e ceva cat se poate de firesc, sau ma intreb daca ma cunoaste de ma priveste cu atata naturalete. Asta, daca nu mi se pare dubios de insistent...

   Intr-unul din aceste momente, cu alura unui gandac de Colorado, ca o minge, mergeam eu acum 10 ani pe strada, cand un barbat s-a oprit brusc in fata mea. Avea in mana o plasa plina cu capsuni. Eu nu-l observasem, insa el a venit spre mine si mi-a intins plasa rugandu-ma sa servesc capsuni. :)

   I-am multumit spunandu-i ca, contrar ideii incetatenite cum ca gravidele poftesc, eu nu pofteam. A insistat, fara cuvinte, zambindu-mi hotarat si cald privind direct in ochii mei. Am servit, cu o pofta nebuna!

   Asta a fost una din marile intalniri din viata mea. Daca l-as revedea nu l-as recunoaste pe acel barbat, insa sensibilitatea lui si dorinta de a arata grija si iubire fata de un om care urma sa aduca pe lume viata, aceste atat de delicate gesturi mici ma  umplu de speranta, de candoare si de nostalgia copilariei mele, cand asteptam cu sufletul la gura duminica, pentru ca stiam ca bunicul ma va lua cu el la piata si-mi va face toate poftele!

   Mereu, cand Siluana mananca capsuni cu pofta (mereu le devoreaza), imi amintesc de micile gesturi care ne bucura viata.