Dacă m-ai scoate la plimbare într-o seară de vară, iar eu aș purta o rochie făcută dintr-un material desenat cu valuri și nisipuri, aș vrea să știu pe unde ai vrea să-mi fii și ce ai vrea să-ți fiu.
Aș începe călătoria noastră cu această mare pe care te-aș pune să-mi arăți zborul pescărușilor, delfinii și răsăritul soarelui în drumul lui spre apus.
Apoi te-aș face marinar și aș fi curioasă să știu cu ce ai naviga: cu o barcă sau cu un vapor? Ai avea și un colac de salvare? În care parte a apelor te-ai arunca să înoți? Ți-ar fi foarte limpede apa, dar prea sărată? Te-ar speria valurile și curenții mării mele?
Ce ai face dacă ți-ar fi frig? Dar dacă te-ar arde soarele? Și unde ai găsi și apă de băut și mâncare, astfel încât să rămâi cât mai mult în această vacanță, cu degetele arâtându-mi pe mine liniștea verii și urmele pașilor tăi pe nisipul meu?
Ai face castele de nisip?
Ce preț ai plăti pentru această vacanță și cât ar ajunge ea să valoreze pentru tine? Dar pentru mine?
Ai vrea să mai pleci? Dar iernile mi le-ai iubi?
Când te-ai plictisi, și aș avea grijă să te las să te plictisești, mi-aș aranja volanele rochiei, m-aș învârti ca să uiți toate desenele. Să-ți amintești doar visul punctat cu vârful degetului, coborât din creierul tău pe trupul meu. Și aș pleca acasă.
Te-aș lăsa singur, nevorbit și necăutat, ca să crezi că te-ai purtat prostește și naiv lăsându-te sedus tu, un munte de rațiune. Apoi te-aș cuprinde în visele de noapte ca să te trezești cu dor de mare. Și să pleci la mare, dar să-ți fie marea pustie.
Să ma cauți după toate aventurile menite a-ți alunga pustiul. Aș veni în harta lumii. Să nu mai ai unde să fugi. Să fie pe mine lumea toată, a ta doar cea pe care o atingi.
De unde ai începe înconjurul lumii? Și spune-mi: te-ai grăbi? Ai lega prietenii între continente sau ai porni războaie? Ai avea milă pentru răniți?
Ți-ai pune săruturile ca paznici înarmați la granițe și mângâierile ca salvamari pe oceane?
Ai avea grijă să hrănești tot ce e viu prin ținuturile mele? Mi-ai săruta țărâna ca pe niște locuri sacre?
Ai mai înota prin oceanele mele până ai obosi, iar apoi ți-ai așeza capul pe limanul țărmurilor?
Ai dormi între zilele în care ai explora teritoriile cu spinarea lipită de iarba mea și cu fruntea de stele?
Vezi bine că am doar întrebări. Și o singură certitudine - aceea că dacă m-ai deșira, toată lumea ar arăta altfel rețesută.
Tu, tot ce scriu eu aici, auzi cu vocea mea? Și eu, tot ce scriu aici, aș vrea să aud cu vocea ta. Pentru că eu nu-mi pot atinge rochia, eu umplu cu ea o lume. O hartă care să te ajute să nu te rătăcești prin tot ce deja există. Iar vocea ta ar fi un far.
