Nu prea stiu de unde sa incep, ca deja sunt mult prea multe, dar mi-e limpede unde se va ajunge in felul asta. Unii dintre noi asistam pasivi la un proces de odiosire (imi acord singura licenta acestui termen, pt ca altul n-am gasit mai potrivit) care ni se intampla fara sa ne dam seama, altii percepem ca ceva nu-i in regula, si mai sunt altii – ca mine, care deja nu mai pot suporta si spera sa faca ceva, macar sa traga un semnal de alarma. Poate cativa se vor trezi, tot e ceva.
Vroiam sa va intreb daca voi n-ati observat ca e ceva putred in tot ce ni se serveste, mai nou, peste tot…presa, alimente, imbracaminte, jocuri/jucarii, educatie s.a.? Si daca da, nu va deranjeaza? Observ o tendinta generala de-a aduce in prim-plan tot ce este mai odios posibil (o vreme, in naivitatea mea, credeam ca e imposibil, dar iata ca acum a devenit posibil). Ma-ntreb retoric, oare daca Eminescu ar fi copil acum, in adolescenta si tinerete ce ar mai scrie, prin prisma a ce se vrea sa mai ramana azi in lume ca inspirativ?
Odios este cand se insinueaza in mintea copiilor tot felul de imagini si idei macabre ca si cum ar fi firesti. Nu, macabrul nu este firesc. Este fireasca moartea, dar inteleasa in legatura cu viata, iar asta este firesc doar ca proces, in timp si cu rabdare, care vine la pachet cu educatia crestina. Exemple concrete sunt desenele animate care chiar din titlu iti spun despre monstri, zombie, strigoi (si alte denumiri cu incarcatura emotionala negativa). Eram cu fii-mea la desene si tocmai incepea un serial cu baby-monstri (adica nu direct monstri, ci putin indulcit cu ‘’baby’’). Pana sa ma dezmeticesc, vad cateva figuri colorate mici care fac galagie, zic hai sa ma uit ca-s haiosi, ca fiind niste copilasi monstri in vacanta; incep sa se planga ca se vor plictisi in casa, pt ca afara ploua (nu-s de acord; in casa poti face multe lucruri interesante). Apare insa o monstruozitate-profesoara care le arata 2 pereti inalti plini de carti si incearca sa-i starneasca la citit (imi zic ca e ok desenul, totusi, si-l las sa curga). Copilasii nu accepta, cica e prea greu sa citeasca singuri (hm!, imi zic ca ceva bun se va intampla cand profesoara ii va face sa inteleaga rostul lecturarii). Imediat insa, apare un robotel simpatic cu ideea sa le citeasca el o poveste. Copiii sunt extraordinar de incantati de idee (deja de la partea asta decid sa inchid TV-ul, dar incepe caraiala cu fii-mea). Despre ce credeti ca au ales copiii sa li se povesteasca? Despre monstri. Si uite-asa am decis sa sting TV-ul, cu riscul unei mari mahniri in sufletelul fetitei mele. Evident ca s-a bosumflat, ulterior am descoperit ca in marea ei suparare si-a scris intr-un jurnal pareri despre mine (cea mai rea mama etc…). Pt purtarea lipsita de intelegere, am decis sa o las in camera ei asa bosumflata, in ideea ca apele se vor linisti de la sine atunci cand va intelege ca a gresit. Cand se mai intampla asa, ea vine singura la mine cu pareri de rau pt ca ii displace disconfortul sufletesc atunci cand suntem suparate una pe alta. Recunosc ca fac in asa fel incat sa-i aranjez venirea catre mine cat mai repede. Asa s-a intamplat si acum. Si atunci am stat de vorba cu ea exact ca si cu un om mare. Si a inteles, sa stiti, pentru ca raspunsurile pe care mi le-a dat la intrebari au fost mult peste asteptarile mele. Am inteles atunci pentru a mia oara, daca mai era nevoie, ca sufletul de copil este o floare delicata ce se poate rupe la cea mai mica suflare de vant si, daca-si revine, pastreaza pana moare stigmatul rupturii, de care stigmat (sub forma unei trairi negative) se va folosi in momentele dificile din viata dezechilibrandu-se prin pierderea armoniei cu sine. De aceea, tot ce voi scrie va fi un strigat disperat pt voi sa faceti ceva pt a proteja copilaria, pt a nu mai fi neatenti la modul de prezentare a vietii. Educatia pe care le-o facem noi azi nu se compara cu educatia lejera si lipsita de griji pe care ne-o faceau ai nostri parinti. Noi trebuie sa fim atenti la infinit mai multe lucruri, pentru ca tot ce inseamna odios se insinueaza in toate.
Sa va spun ce gasesc eu ca fiind odios:
Odioase sunt aceste desene despre care va spuneam mai sus, si ce am descris eu este inca ceva naiv si minor. Copiii deja stiu ce inseamna un zombie, daca ii intrebi. Cer sa li se faca astfel de desene pe piele la petreceri, le plac costumatiile cu specific, ii incanta tot ce tine de monstruozitate. Nu este vina lor! Vina ne apartine in exclusivitate si fara nuante! Prima noastra natura este cea pe care, prin nastere, o primim de la Dumnezeu. Toti copilasii sunt suflete pure, iubitoare, calde si atente. A doua natura este obisnuinta, care se instaleaza prin educatie. Cei care astazi incearca sa instaureze tendinta unei asa-zise ‘’deschideri’’ cunosc aceste lucruri si fac orice sa ne educe copiii in spiritul obisnuirii cu uratul, cu morbidul, cu desacralizarea. Desenele si filmele pt copii, cu magicieni si preocupari oculte stau marturie (dar nu numai). Cand este prea tarziu si vreti sa refaceti inapoi drumul pt a va proteja copilul, se lasa cu suparari, jigniri, rupturi si distantari nedorite. Apoi va intrebati de ce copilul a ales un drum gresit. Nu cred ca exista ceva pe lumea asta care sa justifice indepartarea de propriul copil, cu atat mai mult niste desene si filme idioate. Nu subestimati influenta acestora, copiii sunt bureti care absorb ad-literam tot, interiorizand, pt ca apoi sa se comporte in consecinta. Ce vine pe lume ca atare este doar pruncul, restul devine. Si devine pas cu pas, fie ca vorbim de omul frumos, fie ca vorbim de omul urat.
Odioase sunt jucariile care, deasemenea, trateaza tema monstruozitatii. Fetitele sunt incantate de vitrina cu papusi si, daca au posibilitatea sa aleaga, aleg papusa care are cel mai dulce zambet si cea mai stralucitoare rochita, si daca mai e si-un set de accesorii, eventual animal de companie, gata-i alegerea! Printr-un exercitiu de imaginatie, papusa sa zicem c-ar fi un contract (adultii fac intelegeri agrementate prin contracte prin care, dupa semnare, ambele parti au niste obligatii) intre copil si jocul lui specific varstei, joc prin care-si invata/exerseaza rolurile de adult. Acest contract-papusa e semnat in baza zambetului dulce al papusii. Insa contractele suporta deseori modificari/adaugiri prin acte aditionale. Ei bine, aici incepe partea interesanta: detaliile din spatele zambetului papusii sunt niste acte aditionale – dinti de vampiri iesind de sub niste buze vulgare, in loc de urechi antenute, in loc de 5 degete doar 3 degete care se termina cu gheare ascutite, pielea e albastra sau gri sau verde, bazinul si sanii papusii sunt in mod exagerat bombate, pupilele ochilor nu reflecta o corola de floare, ci un cap de mort, ba chiar unele papusi se pot descompune si recompune cu piese care se gasesc de vanzare separat (Zombie Monster High –parintii stiu bine despre ce vorbesc!), respectiv maini, picioare, capete. Animalul de companie este evident un paianjen sau un gandac scarbos, ori un monstru (care se numeste, pt indulcirea conceptului, monstrulet). Toate accesoriile papusilor au capete de mort in relief sau desenate, baghete magice si gama suporta variatii infinite pe aceeasi tema. Iar acestea, culmea, sunt unele din cele mai scumpe papusi. Daca te impotrivesti cursului, in mod cert se va gasi altcineva care-i va face cadou copilului tau aceasta papusa, deoarece copilul tau iti va spune ca nu este primit in trupa prietenelor pt ca ea nu poseda o asemenea monstruozitate. E de ‘’no comment’’ faza, credeti-ma. O papusa care zambeste dulce e frumoasa, precum un contract cu date clare e placut sa-l semnezi si sa-l onorezi, nu-i asa? Dar cand una din parti doreste sa strice frumosul si eu constat ca nu compatibilizam pe noile idei propuse printr-un act aditional, se va astepta rabdator si chiar intr-o maniera aparent prietenoasa pana cand cealalta parte va ajunge sa ma cunoasca atat de bine,incat va sti ce argument sa-mi aduca pt a ma convinge. Toate, dar absolut toate argumentele de convingere au la baza propriile noastre slabiciuni vanate si descoperite de altii, pt a putea fi apoi folosite in deservirea scopului celui ce convinge.Asa si nu altfel merge schema aceasta. Asa inteleg eu sa justific aparitia unor jucarii monstruoase care, fie vorba intre noi, ce poti face cu gheare la maini? De mangaiat e exclus. Ce sentimente-ti inspira privirea cuiva in care vezi oglindindu-se un cap de mort, in loc de floarea-soarelui sau imensitatea marii?Ce poti face cu micutul monstrulet al papusii, daca nu sa-l protejezi, sa-l cresti, sa ai grija de el, sa-l aperi… aici e intrebarea: de cine sa aperi un monstru? Este agresiva aceasta imensitate de odiosenii care, chiar daca existausi pana acum (potential), au deja loc de cinste in vitrine, in reviste, la TV,in carti si iata, in viata noastra de zi cu zi. Eu imi traduc aceasta mizerie prin aceea ca initiatorii unor asemenea porcarii isi spun ‘’uite ce e, daca nu-i putem umple de rau rapid, sa-i obisnuim pas cu pas, dar din fasa prin a le pastra principiile lor de viata, dar insinuandu-ne noi fara ca ei sa-si dea seama”.Sigur, orice pui e dragalas, pana si unul de monstru. Dar de ce trebuie fetita mea sa se joace exersandu-si atasamentul fata de un monstru? Unde se doreste sa se ajunga?
Odioase sunt hainele care au ca noua tendinta folosirea de materiale exceptional de frumoase, de o calitate superioara, dar (!!) care au un decolteu impresionant pe care este incrustata in cristale swarovski o cruce si, ca si cand n-ar fi destul de absurd, sub cruce sau pe cruce este si-un craniu cu orbitele negru mat. Cu alte cuvinte, ce sa intelegem? Ca domnisoara care poarta asa ceva, chiar daca-si expune sanii, o face ca o credincioasa? Sau ca o credincioasa pana si dincolo de moarte? Nu cred ca domnisoara ar fi de acord sa-si strice coafura purtand un batic intr-o manastire (in cazul in care s-ar duce din proprie initiativa). Asa gandesc eu. Dar cad intr-o capcana voit intinsa atat pt domnisoara, cat si pt mine. Poate ca domnisoara nu e asa analitica d.p.d.v. al simbolisticii hainelor pe care le poarta, sau a accesoriilor. Ea nu stie ce transmite, ea chiar e credincioasa, dar superficiala ca multi alti tineri (de necondamnat, de nejudecat) si dornica de-a fi in trend. Adultul care-i impune cu brutalitate sa nu poarte asa ceva devine dusman, iar daca vreo fata bisericeasca i-ar spune asta, ar indeparta-o de biserica aruncand-o in iluzia cautarii unui dumnezeu al ei, asa cum multi pretind ca-l au. Nu,Dumnezeu nu este al nimanui, nu trebuie noi, oamenii, sa-L inventam, El exista si noi suntem ai Lui. Capcana in care cad eu este s-o judec si s-o condamn, s-o indepartez, s-o evit. De aici, alienarea intre oameni si ruptura sufletelor noastre. In aceeasi categorie gasesc accesoriile gen genti, agrafe, bratari, pantofi etc care invoca capetele de morti. Desacralizare, batjocura, superficialitate – asta se urmareste. Si ne mai miram de una…. si-alta…
Odioasa e mancarea care, chiar lasata in caldura multa vreme,nu se strica sau care e supusa modificarii gusturilor prin substante chimicesi/sau aditivi care-o fac pufoasa, lucioasa, aromata, colorata si mai-stiu-eu-cum. Toate aceste produse creeaza o dependenta de care nu avem habar, de-aia ne trezim pufosi. Organismul digera ceea ce el recunoaste ca natural, pt ca ii e cunoscut un produs natural si-l poate distribui la creier, inima si pe unde-l mai distribuie, resturile neramanand in organism. Insa o pasta, un praf sau un cauciuc nu poate fi digerat, nici macar recunoscut, iar organismul isi dezvolta mecanisme de aparare, ajungand in cele din urma ca ceea ce mancam sa fie un atac, nu o placere, pt propriul organism, o otrava si nu o hrana, in final o sursa de activare a unui cancer sau mai stiu eu ce boala. Dar pana la o boala de gravitatea celei amintite, se instaleaza un alt ritm in organismul nostru– lent, si care cere satisfactii rapide, pt ca nu mai avem energie sa facem alte activitati fizice inafara dusului gunoiului, mersului la/de la serviciu si uneori o piata rapida de la supermarket. Iar lenea este generatoare de discutii intr-un cuplu, si nu numai, este mama oricarui pacat. De ce faci asta? – de lene!De ce nu faci asta? – de lene!
Odioase sunt polemicile in care ne aruncam unii asupra celorlalti pe diverse teme spunandu-ne unii altora ca ne credeam mai deschisi, mai toleranti, deci conchid eu ca ‘’mai buni’’, nu? Pai adevarata deschidere este sa accepti si opinia celuilalt nu ca opozanta, ci sa incerci sa intelegi care dintre cele 2 pozitii e superioara celeilalte sub aspectul beneficiilor si al obtinerii unei armonii in primul rand cu tine insuti. Da, si eu sunt categorica pe anumite subiecte, dar sunt subiecte care nu aduc consecinte dezastruoase nimanui niciodata, sunt subiecte care ma privesc personal, sunt propriile mele principii de viata dupa care traiesc. Si eu zic ca traiesc bine, daca ma simt bine cu mine si, din binele asta transmit celorlalti bucurie de viata, putere sa mearga mai departe urmandu-si visele frumoase si reusind sa deschid in ei dorinta de-a gasi intotdeauna adevarul universal, nu al meu sau al altuia. Nimic nu ne apartine inafara propriei persoane, iar asta o pot scrie acum, si tu o poti citi pt ca Dumnezeu a facut posibil sa am maini s-o scriu si tu ochi s-o citesti. Doar asta merita multumire, si, inafara de multumire, devenim responsabili pt tot ce facem/gandim/spunem. Ne lansam in discutii lungi si traim sentimente uneori contradictorii, dar la final nu solutionam nicicum discutia. Atunci, la ce bun atata risipa de cuvinte? Si tineti cont ca uneori ne lovim si de cuvinte grele, spuse de noi si/sau de ceilalti. Daca noi (ne) pierdem intorcand spatele unul celuilalt, cineva sigur are de castigat din aceasta risipa energetica si emotionala lansata aiurea in Univers, pt ca resentimentele au puterea sentimentelor, cu imensa deosebire ca resentimentele sunt lansate precum undele radio intr-un spatiu negativ care, daca pt noi e gol, pt alte lumi e oaza de incarcare. Sa nu ne jucam, zic, cu ceea ce gandim, pt ca singura lege general valabila a acestei lumi este legea atractiei (ce gandim ajunge sa ni se intample). Daca eu las de la mine,tu lasi de la tine pe un fond de deschidere reciproca si cu singura justificare fiind aceea a aflarii adevarului, Dumnezeu ne ajuta rasplatindu-ne dorinta de inaltare spre Lumina si nu ne lasa niciodata in bezna ratacirii, a disperarii, a urii, a fricii. Este nevoie doar de rabdare si buna-vointa, caci doar vointa nu e de-ajuns.
Odios este tot procesul educational care se vrea a fi implementat in scoli. Se doreste scoaterea religiei, asta in conditiile in care au fost initial ani de zile pregatite treptele catre aceasta cadere (caci sunt trepte pe care le coboram, nu le urcam) prin instituirea Drepturilor copilului. Nu sariti sa-mi dati in cap. Cititi-le cu atentie (o vreme le-am predat, cand eram profesoara de cultura civica) si veti vedea ca ascund cu multa viclenie pasaje care instiga la o independenta fortata a copilului fata de adult prin iluzoria parere ca copilul poate decide singur, pasaje care sunt atent si strategic construite ca sa lase portite de interpretare subiectiva, pasaje care nu fac nimic, dar nimic altceva decat sa lucreze in mod persuasiv pt a intari o idee anterioara de care initial nu eram convinsi s.a. O alta treapta ar fi aceasta cu recunoasterea homosexualitatii, acum aflu ca se lucreaza intens la acceptarea pedofiliei, desigur ca pe acest fond deja pregatit ca un car alegoric, religia in scoli pare o chestiune perimata, ba chiar de moda veche, limitativa sau mai stiu eu cum o numesc cei ce n-au inteles in ansamblu tot fenomenul.
Odios este tot ce atinge copilaria folosindu-se de exact acele lucruri din viata care sunt fie taine in crestinism (botezul, casatoria,moartea), fie lucruri din care ne tragem seva noastra de oameni cu adevarat buni si care avem sansa incredibila de-a vedea chipul lui Dumnezeu, precum sentimentul nobil al iubirii care azi e desacralizat prin trambitarea pe toate caile a libertatii sexuale, initial pregatita prin programe de vaccinare impotriva bolilor cu transmitere sexuala si apoi aclamata ca nevoie de eliberare din cutumele invechite. Dar nimeni nu se gandeste sa spuna copiilor nostri ca, inainte de-a vorbi despre actul sexual trebuie sa inteleaga sensul acestui cuvant si ca, inainte de-a intelege sensul cuvantului ‘’sex’’ (pe care copiii ajung sa-l foloseasca inainte de-a capata abilitatea de a cauta in dictionar un cuvant, asa cum cere tema la romana), trebuie sa inteleaga ce inseamna sa iubesti, sa creezi un atasament, sa descoperi in celalalt punctele comune de comunicare si chiar sa le creezi, sa te lasi inspirat de o alta persoana si sa reusesti sa inspiri, la randul tau, nimeni nu se gandeste ca vaccinul HPV nu lucreaza pe cauza, ci pe un eventual efect (caci acest vaccin este util doar celor care au parteneri variati, instabili, pentru restul aducand mai multe riscuri), nimeni nu se gandeste sa explice adolescentilor ca inceperea vietii sexuale marcheaza inceputul maturizarii cu asumarea de responsabilitati, nimeni nu se gandeste sa inspire copiilor placerea de-a avea responsabilitati inca de mici (caci responsabilitatea este o onoare, o binecuvantare care spune despre tine ca esti un om capabil, nicidecum nu e o corvoada), nimeni nu se gandeste sa explice ca, oricat de sanatosi ar fi cei doi parteneri, ei fac prin sex, strict fiziologic, un schimb de fluide si implicit de virusi/bacterii (virusi/bacterii care exista in mod firesc in orice organism) si ca de aceea e necesara o perioada frumoasa de acomodare prin sarut (care perioada le va fi cel mai mare ajutor in momentele de rascruce), pt ca apoi organismele sa se recunoasca si sa se accepte fara riscuri. Sexul fara aceasta pregatire o fi plin de pasiune, insa d.p.d.v. fizic poate fi un dezastru, pt ca activeaza anumite boli (repet: chiar daca ambii parteneri sunt 100% sanatosi) din tendinta naturala de aparare a organismului fata de substante noi (bacterii, virusi), caci fiecare e diferit sub aspectul compozitiei. Peste tot vad manuale si carti colorate pt copilasi chiar (!!) in care un baietel si o fetita trec prin aventura vietii. Iar mai nou, se doreste predarea educatiei sexuale in scoli. Sexul, asa cum il inteleg eu, ca generator de iubire si neaparat numai din iubire, este un subiect de profunda intimitate, nu este de discutat la o clasa cu 20-30 de alti copii care nu vor face decat sa arunce in penibil subiectul incepand sa chicoteasca de ras sau facand glume copilaresti, specifice varstei, sau in pauza incercand, doar din curiozitate, sa practice teoria de la ora. Firesc, ca orice proces care cere timp si rabdare, este cadrul restrans dintre mama si/sau tata cu copilul. In adolescenta toti avem secrete de genul asta, si fiecare a avut in mod cert o prietena/un prieten cu care a discutat aceste lucruri, insa niciun copil nu se va simti in largul sau, din proprie initiativa, sa trambiteze in prezenta a 20-30 de copii un subiect de o asemenea delicatete. Nu trebuie sa invatam sexul ca pe ceva tehnic, caci l-am dezvraji de misterul descoperirii si ne-am trezi dezamagiti de ‘’performante’’, in loc sa depunem eforturi sa armonizam, eforturi care ne sudeaza dand valoare unei relatii. Trist! Si ne mai plangem ca fetele sunt lipsite de feminitate calda, iar baietii exceleaza in tupeu?, asta in relatiile fata-baiat. De restul nici nu mai are rost sa aduc discutia!
Odios mi se pare ca m-am asezat sa astern despre asemenea lucruri eu, care, cand aveam putin timp liber, imi placea sa scriu despre frumosul din aceasta lume unica! Dar trebuie sa scot din mine toata aceasta obida, caci sunt intrigata pana la disperare, sunt speriata cu adevarat pt copila mea, si nu numai pt ea, sunt scarbita de atatea mizerii care ni se baga pe gat cu forta si noi, pt ca am fost educati sa fim toleranti, le acceptam fara cracnire. Asta cred ca este o slabiciune de care cineva in mod voit incearca sa profite. Altfel, de ce toate aceste mizerii? Va intreb sincer si sunt dispusa sa accept un pct de vedere simplu si clar care sa-mi dea un alt raspuns, mai frumos, decat cel pe care l-am aflat eu. Dar cred ca nu exista.
Ce sa mai zic, am zis destule… va doresc sa va pastrati puterea de-a ramane simpli, curati, frumosi si calzi. Doamne, de cata rabdare si intelepciune vom avea nevoie in vremurile ce urmeaza…! Ajuta-ne, Doamne!
