Aveam la dispoziție aproape o secundă să intru pe câte-o poartă şi m-am speriat că nu voi reuşi să te cuprind.
Atunci ai avut o palpitație. M-ai luat în brațe şi am adormit, iar eu gândeam în somn că dacă mă grăbesc să prind fiecare poartă aş putea înțelege prin rațiune fiecare dor sau bucurie de-a ta. Dar îmbrățişările din mâinile noastre ce ne țineau lipiți în liniştea nopții mi-au permis să-mi abandonez trupul în brațele tale şi să trec prin fiecare bătaie de inimă de-a ta fără grabă. Tu ştiai că mă ții în brațe pe mine, dar nu țineai decât trupul meu. Eu eram pe coclaurile dorurilor tale, ieşită din mine-intrată în tine după bătăile-ți de inimă. Le-am simțit ca pe o dantelă imensă, udă şi întinsă la uscat în soare şi vânt. La început nu m-am atins de ele, doar le-am privit fluturând. Şi le auzeam foiala. Însă pe parcurs, pentru că este atât de frumos la tine în inimă, m-am înfăşurat în fiecare astfel de bătaie. Tu credeai că mă-nfăşoară brațele tale. Nu. Mă-nfăşura pieptul tău cu dantela fiecărei bătăi. În aproximativ treizeci de mii de dantele m-a îmbrăcat azi-noapte inima ta. Uitasem complet de trupul meu la tine în brațe. Uneori te luam eu în brațe, dar inima ta se simțea bine cu mine şi am învățat amândouă să petrecem împreună chiar şi din spate. Ştiai că inima ta bate şi în spatele tău când te țin în brațe?
Să-ți spun ceva ce tu nu ştii despre bătăile inimii tale: culoarea dantelei se schimba la fiecare învârtire. Am mai observat că şi modelul broderiei era diferit. Prin unele îmi ieşeau mâinile şi picioarele, atât era de rară țesătura, prin altele îmi ieşeau gurguiele care transformau dantela în flori cu polen. Alte dantele am simțit că mi se aşază singure pe umeri şi mi-i transformau în aripi. Şi zburam înalt şi lin prin tine îmbrăcată în bătaia dorurilor inimii tale.
Mă înşelasem crezând că fiecare bătaie este un dor precis sau o bucurie exactă sau o suferință anume. Fiecare bătaie reia o singură, mereu aceeaşi poveste a vieții tale, prin ale cărei porți treceam eu învăluită în duplupuri diafane şi colorate.
Când ne-am trezit am avut emoții. Mă simțeam ca un copil mic şi pofticios prins la borcanele cu dulceață ale bunicii. M-ai prins. M-ai prins când ne-am privit în ochi. M-ai prins în ochii tăi. Şi acolo erau bătăi de inimă. Şi am înțeles că trebuie să mă întorc în mine prin tine. Dar pentru o clipă m-am văzut în ochii tăi pe mine îmbrăcată în dantelă, ca-ntr-o oglindă rotundă foarte mare şi foarte adâncă. Eram veselă şi senină şi mă învârteam.
N-ai mai avut palpitații, deşi inima ta a dansat cu mine azi-noapte, în timp ce trupurile-şi dormeau odihna îmbrățişate, lipite. Inima ta m-a îmbrăcat în rochii din dantelele bătăilor ei. Mi se potriveau toate. Inima ta este cea mai buna croitoreasă. Iar muzica... despre acea muzică voi scrie altădată. Poate într-o altă viață în care să şi existe cuvinte care s-o poată descrie.
Uneori primim binecuvântarea de-a trăi lucruri de neexprimat. Şi este suficient doar atât. Oricum este mai mult decât credem că poate fi. De-ar fi aşa, n-ar fi frumos?
Să-ți mai spun ceva ce tu nu ştii despre bătăile inimii tale: ele sunt pregătite să mă iubească. Azi-noapte, departe de trupuri, asta au făcut. Dacă nu erau pregătite, nu aş fi dansat cu inima ta îmbrăcată-n dantelă, ci m-aş fi înfrigurat goală în răceala inimii între un dup şi un lup, între duplupuri şi ecouri, dar da, îmbrățişați trupeşte. Dar cumva doar trupeşte.
Noaptea trecută a fost unică şi irepetabilă, pentru că de-acum şi eu bat în inima ta. Iar de azi-dimineață croitoreasa este în lucru şi cine ştie când va fi gata dantela următoarelor tale bătăi de inimă..., dar Doamne!, cât eşti de viu şi câtă muzică foşneşte-n bătăile inimii dantela în care mă-nvârteam înfăşurată!...
Vise în dantele, maică!
Vise în dantele, maică!
