Dacă noaptea ar fi o șampanie și dacă eu aș fi un pahar în care ai turna noaptea după ce ar deveni lichidă, iar eu transparentă, cât de lungă ai face noaptea? Și mai ales, ce ar mai rămâne în zare, cu din ce în ce mai puțin întuneric?
Și dacă, pentru că suntem doi și avem două pahare, am ciocni ca să bem tot întunericul mai repede, nu ar fi frumos să ne sărutăm ca să vedem cine a nimerit luna?
Și sărutându-ne, nu-i așa că am face lumină în noi? O lună-lumină mare.
Pe partea nevăzută a trupului meu de lună este un copac crescut orizontal spre răsărit. Pe partea nevăzută a trupului tău este palma mea care-ți spune adevărul. Cu fiecare mângâiere îmi aliniez norocul, dragostea, fericirea, sănătatea și viața. De azi, ești în ele, în adevărul palmei mele. Nici nu e nevoie de palma ta pentru un alt adevăr, pentru că adevărul e unul singur.
Mințile oricum nu-și mai aveu rostul, este mai bine că ni le amestecăm cu luna, cu noaptea, cu zarea. Și tot ce-a fost a fost adevărat. Nu aș vrea să adaug nimic, poate doar timp. Și, dacă mă uit bine în zarea ochilor tăi, deși e întuneric, este timp pentru frumos.
Noiembrie chiar este cea mai frumoasă lună, pentru că începe cu noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu