aripi

   Printre picaturile scurse din conducta timpului al carei robinet anume l-am lasat putin deschis, am tot incercat ieri, pe 8 noiembrie, sa concept un mesaj simplu si cald pentru cunoscutii mei care poarta numele Gabriel, Gabriela, Mihai, Mihaela ca sa-l postez pe fb alaturi de o imagine simbolica. N-am reusit sa fac asta. Am reusit doar sa-mi sun purtatorii de pecete ingereasca si, in felul asta, sa mai socializez putin cu ei/ele. Si a fost tare placut.

   Dar, cautand dupa semnificatii si simboluri, asa cum imi place mie s-o fac si sa scormonesc dupa sensuri noi, eventual sa leg informatii, ca-ntr-o montura rafinata de colier – piatra cu piatra, am inteles ca a trebuit sa treaca un an intreg… adica mai exact 365 de zile si tot atatea nopti , ca sa ma impac cu acesti sfinti – Mihail si Gavriil. N-am fost certata niciodata cu ei, ca nu-mi permit. Insa fiecare sfant are, dincolo de sensul universal care se condenseaza intr-un scop pentru aceasta lume si, mai ales, pentru cealalta lume, fiecare sfant are un sens personal; si acest sens cred ca e expresia relatiei intime dintre sfant si persoana fiecaruia, cel putin cred ca asa este la fiecare. Altfel, nu stiu de ce s-ar spune ca nu noi suntem cei care-i gasim pe sfinti, ci sfintii ii gasesc pe oameni. Si pe buna dreptate! Pe mine, cand Sfintii Mihail si Gavriil m-au gasit, eram certata cu sufletul meu.

   Acum un an incepea unul din cele mai cumplite momente de rascruce pentru viata mea (de pana acum) si sincer, habar n-aveam ce sa fac. Nu vedeam nici o perspectiva viabila, tocmai pentru ca niciuna din perspectivele pe care ochii mintii mele le vedeau chiar nu era viabila, desi dinafara parea perfect posibila oricare din ele. Cum nimeni niciodata nu stie ce-i in sufletul unui om care nu vorbeste prea mult pentru ca are prea multe de rezolvat in prea putin timp si prea de unul singur (uneori atat de putin timp, incat nici nu apucam sa ma dezmeticesc nici inainte, nici in timpul actiunii/rezolvarii si poate nici dupa…), nimeni n-ar fi inteles explicatiile mele. Oricum, lumea nu mai are timp de explicatii. Nici chef, chiar daca te intreaba “ce mai faci?” . Intrebarea asta este deja de foarte multa vreme una de complezenta, pentru ca daca te apuci sa spui realmente ce mai faci, ti se raspunde “off, mai bine nu te intrebam!”.

   Asadar, credeti-ma pe cuvant ca e asa cum spun: nu aveam nicio perspectiva!

   In zi de mare sarbatoare – 8 noiembrie – am primit o sabie mostenita de la Damocles, pe care trebuia singura sa mi-o tin in echilibru pe gat astfel incat sa-mi vad de viata mai departe ca si pana atunci, ca si cum pielea gatului meu ar fi devenit vinovata de esecul vietii mele, nicidecum sabia insasi. Stiu ca nu intelegeti mare lucru, dar detalii inca nu pot da. Mai astept inca un sfant tare drag mie la sueta, sa fim cu totii in jurul Luminii si-atunci nu va mai fi atata intuneric dupa care sa se ascunda demonii mei.

   Dar am inteles esentialul cu care am putut inainta!

   Studiind putin erminia bisericii bizantine, am inteles ca Sfintii Mihail si Gavriil apar intr-una din cele mai minunate icoane, si anume Deisis (inseamna “ruga fierbinte”). Este o icoana care-l infatiseaza pe Isus in centru, la dreapta Lui sta Fecioara Maria si la stanga Sfantul Ioan Botezatorul, amandoi cu fata intoarsa spre Isus a ruga, iar langa Fecioara Maria e Sfantul Mihail, in timp ce langa Ioan Botezatorul e Sfantul Gavriil. Icoana asta e ca un leagan – asa o percep eu. Un leagan nu doar de copil, ci un leagan chiar al copilariei, pt ca eu privind-o (in diferite realizari) am avut senzatia ca plutesc, purtata pe aripile celor doi Arhangheli, intre Maria si Ioan, fara sa ma ratacesc PRIN Isus, Isus insusi fiind credinta. Credinta in mine, in tine, in noi, in toate si-n tot!

   Cand vorbesc aici de copilarie, ma refer la sensul cel mai curat al acestui cuvant, si anume: esenta. Toti ne pierdem de esenta in timp, din pacate; cu alte cuvinte, ne indepartam de Harul in care venim pe lume. Iesim din acest leagan de caldura, iubire si Lumina crezand ca vom putea face singuri pasi mai mari si mai siguri. Insa nu intotdeauna un pas mai apasat este si un pas mai bun (been there done that!).

   E un paradox, dar lumea este duala si deci, bazata pe paradoxuri si evolutii in spirala, deci e un paradox sa trebuiasca sa strabati acelasi drum in sens invers pentru a ajunge, de fapt, de unde ai pornit: inapoi in leagan.

   Un an am avut nevoie ca sa ma pot intoarce in leaganul credintei pazite de cei doi Arhangheli.

   Se mai obisnuieste ca, pe usile diaconesti (cele care se deschid spre altar), sa fie pictati cei doi Arhangheli.

Legati ideea asta de aceea ca, daca aprinzi o lumanare pe data de 8 noiembrie, aceasta iti va fi lumina calauzitoare in timpul celor 40 de zile cat dureaza calatoria sufletului dinspre trup spre cer, pentru ca ambii arhangheli – Mihail si Gavriil – sunt insotitori si inlesnitori catre lumea de dincolo, si veti intelege de ce simt ca pentru mine Mihail si Gavriil au fost doua aripi care mi-au iesit din suflet spre lume, doi parinti care m-au reinvatat zborul si alfabetul sufletului spre Lumina si iubire, spre credinta. Credinta nu mi-am pierdut-o niciodata, insa dupa toate aceste revelatii, uneori am senzatia ca abia dupa ce trec prin ele am depasit un mare pericol de pustiu sufletesc si spiritual. Si atunci ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate aripile pe care mi le trimite sub forme pe care eu le vad, initial, ca munti de nestrabatut, ca stanci de neclintit sau ca hotare de netrecut. Rabdare si cumintenie e tot ce am avut nevoie. Un drag duhovnic mi-a spus atunci asa: “nu incerca sa afli DE CE ti se intampla asta acum, concentreaza-te doar pe a-ti recastiga pacea interioara si raspunsul il vei afla fara sa-l ceri atunci cand il vei putea intelege asa cum trebuie.”. Asa este. As mai adauga eu ca nu doar inteleg raspunsul, dar se schimba si interesul/intrebarea, pentru ca ACUM nu mai conteaza CAUZA pentru care s-au intamplat toate, ci EFECTUL pe care l-au lucrat in sufletul meu toate cele intamplate, deja trecute si prin care eu am reusit sa cresc.

   Imi doresc tare mult sa nu-mi pierd lectia inceputa acum un an si insusita acum, si sa raman in acest zbor (bineinteles, deasupra unui cuib de cuci) cu aripile celor doi Arhangheli Mihail si Gavriil, cu sabia razbatatoare peste greutati si rele a lui Mihail si cu puritatea crinului lui Gavriil, ca dovada a nobletei sufletesti.

   Si uite-asa, in dorinta de-a ramane in esenta divina din care vin, aproape de caldura Mariei si prospetimea de viata vie a lui Ioan, incurajata si protejata de-o parte si de alta de Mihail si Gavriil, ma bucur cand se deschid usile (nu doar cele diaconesti) catre credinta si respir usor si adanc. Si nu e aer, e insasi Viata!

   Eu am reusit sa raman vie, asta insemnand calda si luminoasa. Cel putin asa-mi place sa cred. Si mai e ceva: perioada sfintirii acestor doi Arhangheli este denumita vara iernii, pentru ca sunt cele mai frumoase si calde zile de iarna, cu soarele rasinos scurgandu-se alene prin timp si cu clipe alungite de liniste…

   Le multumesc Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si ii fericesc cu ganduri inalte pe toti cei care le poarta numele, si-i asigur ca sunt binecuvantati si ajutati sa-si invete orice lectie, oricat de grea le-ar fi. Singura conditie e sa aiba rabdare si cumintenie, apoi macar un prieten asa cum am avut si eu cativa (putini, dar oameni minunati!) - pentru ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, si viata devine iar asa cum a fost harazita: splendida!

   Un pahar cu vin rosu pentru Mihai si Mihaele!

   Un pahar cu vin alb pentru Gabrieli si Gabriele! 

   La multi ani!