visam si noi mai cu talent?

"Infrant nu esti atunci cand sangeri
Si nici cand ochii-n lacrimi ti-s,
Cele mai crancene infrangeri
Sunt renuntarile la vis."
                                                  Radu Gyr - Indemn la lupta

  

   Uneori ma gandesc (e unul din visele mele, poate cel mai drag si vechi) ca stau pe un camp mare, noaptea, cu spinarea lipita de iarba si cu tampla de stele. Intotdeauna, in liniste se ordoneaza altfel gandurile, ca si cum as comuta cu telecomanda de pe canalul gandului pe cel al sentimentului. Cred ca uitam prea des si prea dureros, uneori, de aceasta evidenta si ne amintim doar atunci cand sentimentalul ne izbeste meteoric, si-atunci nu mai stim cum sa ne purtam si cat din incarcatura emotionala putem descarca. Descarcati tot ce se poate hic et nunc si fara temeri, e singura cale spre-a te pastra treaz intr-o lume care doarme cand ar trebui sa traiasca si e treaza doar in vise.

   M-am gandit la frumusetea din lumea noastra sub toate formele ei si cred ca pana si cel mai pragmatic si/sau pesimist om reuseste sa gaseasca in ceva frumusetea.

   Frumusetea e subiectiva, veti spune. Da, asa este! Ce gasesc eu frumos, poate ca tu consideri banal sau penibil, dar tu n-ai fost incaltat in pantofii mei si, deci, in timpul in care tu poate stateai pe un fotoliu la televizor, n-ai parcurs drumurile mele ca sa stii ce am adunat eu si cu cate sacrificii sau renuntari, tu n-ai pus suflet in experientele mele de viata si-n oamenii intalniti de mine, ca sa stii ce a devenit frumos pentru mine si in ce masura am luptat cu si pentru tot ce-am intalnit ca sa devina frumos si, mai ales, sa ramana frumos. Lasa-mi frumosul meu sa fie frumos, asadar si, daca poti, imbogateste-te vazand si tu frumosul din frumosul meu. Frumosul meu, da, caci din fericire suntem subiectivi. Macar frumusetea s-o lasam subiectiva - si-a castigat greu acest drept, pentru ca a avut nevoie de timp spre confirmari personale…

   Eu vad frumusetea ca pe-o calatorie lunga, la inceputul careia te simti incuiat intre niste pereti intunecati, pentru ca apoi sa incepi sa te simti pasare inchisa. Iti dai seama ca ai aripi, dar peretii iti rapesc din libertatea si bucuria de-a le folosi. Intr-o zi te trezesti scrijelind cu unghia intr-un perete pentru a-ti face o fereastra pe care, cu fiecare zi si gand frumos de libertate, o largesti… pana cand reusesti sa iesi la lumina. Nu conteaza ca nu mai ai unghii, degete, maini – ti-au crescut intre timp aripi. Si zbori… si atunci descoperi ca, multumita rabdarii pe care ai avut-o, in orice se poate gasi frumusete: in tine, in ziduri, in ganduri, in trairi, in oameni, in plante, in pasari, in ploaie, in anotimp, in pietre… si toate, toate astea prin ceea ce fac ele. 

   Ma-ntreb cat ar dura o discutie si daca mai e cineva interesat sa discute despre frumusetea acestei lumi, despre tot ce face frumos omul, zidul, gandul, natura, pasarea si piatra, pentru ca toate astea fac lumea  frumoasa, ne fac pe noi frumosi, ne ajuta sa visam si sa le implinim.

   Cel mai dureros lucru este sa nu-ti implinesti visul pe care l-ai hranit ca pe un copil – cu dragoste, cu grija, cu incredere si responsabilitate, sperand ca intr-o zi acest vis va fi perechea ta de aripi cu care vei zbura departe, spre un nou orizont necunoscut, ravnit. 

   V-ati gandit vreodata cum ar fi ca, prin absurd, niciun om din lume sa nu mai aiba capacitatea de-a visa? 

   

   Eu m-am gandit, iar raspunsul pe care mi l-am dat m-a aruncat intr-o tristete ca o prapastie fara fund: fara vise, lumea asta ar fi un loc pustiu, un loc al NIMANUI! Si, ce e mai rau, nici macar nu ne-am putea imagina o alta lume, pentru ca n-am stii sa visam.

   In cel mai fericit caz, prezentul este pretul platit primelor noastre vise, iar in cel mai sarac caz, prezentul este datoria neplatita a viselor abandonate pe nedrept descarnandu-le de trairi, dezrobindu-le de iubire si dezvrajindu-le de mister. Dar oricum ai lua-o, visul e bateria vietii umane. Freud a spus genial: "Pentru a suporta realitatea, omul are nevoie de un vis."

Cel mai tare doare un vis neimplinit, cert. De aceea, pentru vise nu este nevoie de somn. Dimpotriva. Iar daca totusi nu se mai poate implini, macar esti treaz si nu-i nevoie sa traga nimeni de tine ca sa te trezeasca. Si-apoi, ce poate fi mai placut, decat un vis nascut din deschiderea larga a ochilor spre toate orizonturile si din nevoia de-a nu (mai) adormi? :)