Puf, 11 ani-lumina

Trebuie sa ma concentrez sa-ti pot tese, din toate firele colorate adunate in 11 ani, o singura poveste. Una singura, care sa nu se desire niciodata si sa fie mai frumoasa ca toate celelalte, pentru ca asa mi te daruiesti fara sa stii de 11 ani incoace – din ce in ce mai frumos, iubita mea fetita.

“O, Doamne, Stapan al cerului, daca n-as fi eu, unde ar locui dragostea Ta?” (Rabindranath Tagore)

…chiar asa! Dragostea lui Dumnezeu, pentru mine, esti tu. Si, cu toate ca vei calatori in viata ta peste tot, vei locui mereu in mine, pentru ca in mine ti-a asezat Dumnezeu radacinile.

   A fost odata o steluta rotunda si stralucitoare pe care o chema Puf. Ea credea ca este roz ca un trandafir deschis in soare, insa asta doar pentru ca nu se putea privi singura; daca ar fi putut, ar fi inteles ca avea toate culorile, caci miezul ei era un mic glob de lumina pura care incorpora la gramada toate culorile curcubeului. Astfel, in functie de lumina pe care o primea de la alte corpuri (dar mai ales de la privirile acestora), devenea uneori si roz – mai ales cand o privea mama ei, o alta steluta rotunda si stralucitoare. Alteori devenea albastra, galbena, violet, verde, insa niciodata alba. Albul era, pentru mica steluta, un fel de ideal in viata, desi prea bine nu stia cum si-l va implini, insa isi dorea ca, intr-o zi, sa isi poata privi vartejul de alb prin Univers si sa se bucure ca a scapat de treptele culorilor.

   Da, trepte, caci culorile erau un fel de scoala acolo, in Universul nesfarsit in care traia steluta Puf alaturi de alte cateva sute (sau mii… milioane… asta nu conteaza!) si la fiecare 11 ani-lumina invata cate o culoare ca materie de baza pentru anii care urmau.  Iar notele se dadeau in functie de stralucirea pe care reusea fiecare steluta, cu intensitatea culorii nou insusite, s-o atraga si s-o mentina pe pelerinele lor plutitoare.

Puf invata foarte bine, insa numai ideea albului absolut o facea sa se grabeasca si mereu i se parea ca nu reusea, din cauza asta, sa pastreze prea mult timp stralucirea. Se simtea ca si cum Lumina ar fugi de ea, desi nerabdarea ei era cea care o estompa (nu, nicidecum nu o alunga!, caci Lumina era chiar in ea).

   La inceput, Puf invatase despre rosu. Pentru ca a invatat foarte bine in acei 11 ani-lumina, a primit o tabara pe Marte.  Cand a ajuns a fost foarte entuziasmata – era prima data cand pleca singura in Univers si spera sa cunoasca si alte stelute cu care sa se imprieteneasca si sa se poata rostogoli prin pulberea de stele sau sa alerge prin nebuloase ascunzandu-se dupa galaxii. Insa bucuria i-a fost scurta cand l-a intalnit pe Matias, un satelit  tare frumusel de-al casei. Matias era chipes si foarte puternic; purta mereu o pereche de botine din fier care, din cauza ploilor dese de meteoriti din acea zona, ruginisera. Puf a vrut sa se imprieteneasca cu el, pentru ca mama ii explicase ca o steluta nu-si poate permite sa fie rautacioasa, suparacioasa, nici macar indiferenta.  Matias insa, cu fiecare gest de apropiere de-al stelutei Puf, troncanea  puternic din botinele de fier  lovind in jurul lui toate stelele, facand-o pe Puf sa se simta vinovata pentru orice tentativa  de-a ei de-a imblanzi spiritul razboinic din satelitul rebel, desi frumusel. 

   A fost o mare dezamagire pentru ea sa descopere ca Universul poate invarti si astfel de experiente oarecum paradoxale.

   Cand a ajuns acasa si i-a povestit mamei, aceasta i-a spus ca cei 11 ani-lumina in care a invatat sa fie rosie ii vor folosi nu doar ei, cat mai ales celorlalti, deoarece puterea gresit directionata aduce rugina, in timp ce puterea folosita in scopuri nobile aduce izbande. Depinde de fiecare steluta in parte sa aleaga ce va face cu puterea aceasta - va urma comportamentul razboinicului Matias (din cauza caruia deja stie tot Universul ca e neplacut sa ajungi in tabara pe Marte) sau va pastra caldura in putere?

   In urmatorii 11 ani-lumina, Puf a invatat treapta culorii portocaliu. Au fost niste ani splendizi, in care Puf a inteles ca poate  sa faca din ce in ce mai multe lucruri singura, insa ii lipsea curajul.  Desi facea bine tot ce facea, ii lipsea increderea.  Mama ei a trebuit sa-i  explice ca increderea in ea insasi este mai importanta chiar decat actiunea pe care urmeaza sa o faca si a recompensat efortul celor 11 ani-lumina portocalie cu o tabara pe Jupiter.

   Pe Jupiter s-a simtit excelent!  In fiecare dimineata, la aceeasi ora, serveau micul dejun pe pajiste niste furnicute mici si simpatice care-si impletisera singure cosurile pentru mancare din niste fire din praf magic intarite cu legaturi de raze. Toate dupa-amiezile erau bine organizate pe activitati de gospodarie de niste albinute ce-si decantau mierea care curgea in rauri. Cand mierea depasea nivelul albiilor, Jupiter insasi se invartea atat de puternic de exact 11 ori, incat regla debitul mierii  la gurile de varsare, unde niste castori seriosi  faceau diguri. Jupiter avea cateva armate de mici maturi care maturau singure orice fir de praf ar fi patruns in spatiul ei, iar seara stateau toate stelutele linistite si mancau portocale pe care au invatat sa si le curete singure, dupa ce se jucau cu ele facand echipa cu asteroizii.

   In tabara de pe Jupiter a fost bine, insa i se facuse tare dor de casa, unde nu era chiar atata militarie si strictete ca pe Jupiter. S-a bucurat mult cand a ajuns acasa!

   Dar astfel a invatat micuta Puf harnicia. Mama ei a fost peste masura de fericita sa constate ca-si facea singura curat in camera, si chiar pregatea pentru toti micul dejun, caci invatase sa se trezeasca odata cu primul rasarit de soare, despre care avea sa invete in urmatorii 11 ani-lumina.

   Asadar, invatand foarte bine si despre galben, a primit o tabara pe Venus! Venus era planeta despre care discutau deja toate stelele, de la cele mai mici pana la cele mai batrane; i se dusese faima de vedeta, fiind numita chiar planeta STAR, propriu-zis! Scria in toate gazetele spatiale despre toaletele pe care le invarte in Univers, despre farmecul pe care-l revarsa, despre extraordinara ei putere de imblanzire si aparusera chiar si poezii. Puf iubea poezia si, cand a aflat ca va merge pe Venus, s-a invartit de bucurie atat de tare, incat i-a reusit stralucirea galbenului pe margini perfect – de aproape, puteai jura ca Puf e un soare in miniatura!

   Pe Venus a invatat multe. A invatat sa se aprecieze, a invatat ca este unica in Univers, a invatat ca oricat de stralucitoare sau colorata ar fi o stea, lumina nu sta in ochii privitorului, ci in sufletul ei si in puterea de-a transmite aceasta lumina, oricat de intunecat ar fi in acel moment Universul. A invatat sa se pieptene singura, si i-au reusit chiar niste impletituri pe colturile ei de steluta atat de frumoase, incat a venit acasa cu o diploma!

   Dar, dincolo de faptul ca Puf era oricum o steluta frumoasa si inteligenta care acum devenise constienta de acest fapt stiut si de intregul Univers, a mai invatat ca nici frumusetea, nici inteligenta nu valoreaza nimic daca nu sunt dublate de noblete sufleteasca. De pilda, Matias era un asteroid frumusel, dar rece; pe Jupiter era totul organizat inteligent, dar n-a auzit de la nimeni vreo poveste seara, inainte de culcare. In schimb, in aceasta tabara a invatat ca Soarele este atat de mandru de naturaletea lui Venus, incat isi lasa haina la ea acasa fara sa-si faca griji ca ar pierde-o. Venus a invatat-o pe Puf ca frumusetea oricand poate fi impodobita si mai mult prin bunatate sufleteasca, iar inteligenta poate fi imbogatita prin bucuria de-a adapta orice actiune la nevoile sufletesti.

   Puf a inteles ca faima planetei  Venus nu e doar o simpla vorba universala, ci chiar un mod de viata!

   Cand s-a intors acasa i-a spus mamei ca e cea mai fericita steluta din Univers nu pentru ca are cea mai frumoasa si inteligenta mamica-stea din Univers, dar mai ales pentru ca aceste doua elemente n-ar avea puterea de-a straluci trainic in timp fara bunatatea sufleteasca. Si i-a recitat o strofa invatata la un curs pe Venus: “La steaua care-a rasarit/ E-o cale-atat de lunga,/ Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii sa ne-ajunga.”

   Au urmat alti 11 ani-lumina frumosi si rodnici pe treapta culorii verde, pentru care Puf a fost recompensata cu o tabara pe Saturn.

   Pe Saturn a aflat ce e distractia si cum poate o steluta ca ea (si ca cele adulte chiar) sa petreaca in veselie viata lor lunga eliminand orice gand de plictiseala. In fiecare zi isi puneau patine si se lansau pe inelul lui Saturn, care imbina perfect mountaign-rousse-ul cu patinoarul.  Zilele treceau aproape fara sa-si dea seama, insa in ultima zi a avut minunata surpriza de-a se trezi in tabara cu mama ei, alaturi de care a patinat facand inconjurul inelului de 11 ori! A fost o distractie pe cinste!

   Si in ziua de azi, amandoua  inca-si mai amintesc cu nostalgie cat de frumos trecea timpul cand Puf era micuta (dar totusi trecea…, si asta era partea mai dureroasa pentru mama ei, care ar fi vrut sa poata opri timpul in loc ca sa pastreze starea de copilarie vesnica).

   In urmatorii 11 ani-lumina, pe treapta culorii albastru,  Puf a avut multe de invatat, poate mai multe decat si-ar fi imaginat vreodata ca ar putea exista, desi credea ca nimic nu e mai mult ca spatiul infinit in care se rotesc mii de stele!

   A fost nevoie, ca sa-i reuseasca proba de stralucire azurie de la final, sa-si lamureasca foarte bine sentimentele intre tristete si seninatate, caci uneori ajungea sa le confunde din cauza ca si atunci cand era trista, dar si cand era linistita, capata o stralucire albastra. A trebuit sa discute cu mama ei despre aceste doua situatii delicate pentru a invata sa fie foarte atenta la sufletul ei, caci tristetea nu trebuia sa devina cauza linistirii ei. Mama i-a explicat ca, desi culoarea emisa e albastra in ambele situatii, ceea ce le diferentiaza este lumina transmisa. Tristetea, desi albastra, nu va straluci niciodata, caci tristetea usuca si intuneca sufletul, in timp ce linistea sufleteasca la fel de albastra e dublata de stralucire, de speranta si de zambet.

   Puf a absolvit cu succes si acesti albastri 11 ani-lumina, iar mama i-a pregatit surpriza copilariei ei: o tabara la tara! N-a prea inteles de la inceput de ce mama ei era atat de incantata in locul ei, insa singura explicatie a fost ca aceasta ‘’tara’’ e un loc magic de pe planeta Pamant.

   Nu pot povesti tot ce a facut Puf pe Pamant, caci ne-ar trebui alti 11 ani-lumina, Pamantul fiind cea mai fascinanta planeta din Univers (chiar daca Venus e seducatoare). Insa stiu ca aceasta tabara i-a placut asa mult, incat a uitat de toate cand a vazut cum toate obiectele au o singura directie si nu mai plutesc haotic ca pe celelalte planete. Cel mai mult i-a placut sa se joace cu o portocala pe care, aruncand-o in sus, o vedea cum se intoarce. Si-a spus ca nu e de gluma cu planeta Pamant, caci probabil asa cum se intorc lucrurile aruncate, se intorc si gandurile! Si si-a propus sa gandeasca foarte, foarte frumos cat timp va sta in tabara pe Pamant, ca sa-i vina inapoi aceasta frumusete.

   De aceea, s-a ascuns intr-un cires cand a trebuit sa paraseasca tabara, ca sa mai ramana; si au mai ramas o zi, insa apoi Puf s-a ascuns in sufletul unui om pe care l-a convins ca e steluta lui norocoasa sperand astfel sa nu mai plece, insa si de data asta a fost deconspirat planul ei; apoi au gasit-o printre stelele unei mari jucandu-se cu firele de nisip si cu razele soarelui si i-au facut cadou inca o zi, insa cand sa plece s-a lipit de fruntea unui cal salbatic care alerga pe o campie cu iarba cruda si n-au mai gasit-o pana in ziua in care o fetita de varsta ei isi aniversa cea de-a 11-a zi de nastere.

   I se prinsese in dantela rochitei, intr-un moment de dulce nostalgie, caci pe rochita fetitei erau cusute planete colorate, exact cum le invatase ea in totii zecii ani-lumina, un Soare si o Luna si o singura stea. O stea ALBA!, asa cum visase ea sa devina cand va creste!

   Fetita care implinea 11 ani, fascinata de spatiu, purta rochita din dantela neagra-neagra ca Universul necuprins, adanc si inalt deopotriva, cu aceasta galaxie minunata din care Puf chiar venise si, pentru ca ii era dor de mama ei, se asezase pe pieptul fetitei, acolo unde ii simtea sufletul cald si moale. Fetita statea in fata unui telescop pe care il primise in dar de ziua ei (urma sa plece si in tabara, pentru ca si ea invata bine…) si nu stia incotro sa-l indrepte ca sa vada ceva nemaivazut! O stea, o planeta, o nebuloasa… orice, numai sa-si apropie Universul doar-doar va face vreo descoperire! Intelesese ea ca spatiul este mereu o enigma, caci mereu erau descoperite lucruri uimitoare care, spuneau adultii, aveau sa schimbe toate teoriile despre lume!

   Cum statea Puf si o privea ascultand gandurile fetitei, a fost intrerupta brusc de o voce:

   -Multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi aaani! Cine sa traiasca, cine sa traiasca? La multi aani! Siluana sa traiascaaaaa!... Pune-ti o dorinta si sulfa repede, ca sar artificiile din tort!

   Era mama fetitei, la fel de calda ca mama ei.

   Steluta Puf a simtit dintr-odata ca va sari din pieptul fetitei, caci inima ii batea atat de tare in timp ce-si punea dorinta:  “As vrea sa cunosc Universul dincolo de Pamant!” (si-a dorit fetita)

   Cand a cazut linistea noptii peste toti, peste daruri, peste farfurii si pahare, peste baloane si peste suflete, Puf a iesit din dantela rochitei, s-a asezat pe perna fetitei si i-a soptit acesteia in timp ce dormea, in vis:

“   La multi ani, Siluana!

Ai un nume atat de frumos, incat trebuie sa stii ca tu toata esti o planeta intreaga!

Eu ma numesc Puf si sunt o stea  care calatoreste ani-lumina sa poata ajunge pe cate o planeta, si numai daca merit! Am fost pe multe planete, insa o planeta atat de minunata ca tine n-am vazut niciunde in acest Univers, si nu uita ca Universul este infinit.
Sa te uiti seara prin telescop – ai sa ma vezi. Eu nu am telescop acasa, insa pot transforma  pentru tine fiecare zi a vietii tale intr-o lentila telescopica prin care sa poti strabate cele mai mari distante spatiale. Prin aceste lentile vei cunoaste lumea pas cu pas, nor cu nor, planeta cu planeta, stea cu stea, insa la sfarsitul distantei, acolo unde este infinitul, vei intelege ca cel mai fascinant univers este sufletul tau. Ti l-a daruit acum 11 ani mama ta care ar face orice sa stie ca sufletul tau va ramane la fel de limpede ca in prima zi!
Fii atenta in intuneric, caci sunt usi care nu se vad. Daca te incarci cu iubire, poti lumina singura si vei gasi usor usile nevazute din Univers care, odata deschise, vor alunga tot intunericul.
Iubeste!, e tot ce conteaza oriunde te-ai afla in Univers!
Si, daca vreodata nu-ti vei mai cunoaste visul, uita-te la cer si priveste-mi stralucirea. “

   I-a lasat putin praf stralucitor pe perna, ca fetita sa stie ca nu a fost doar un vis de copil obosit, sub forma literelor   P U F   si a plecat spre casa sa-si iubeasca mama si sa-si continue studiile, caci mai avea de invatat si alte trepte de culoare in calea ei spre stralucire si mai ales de vizitat si alte planete!

   Nu stiu daca Siluana va afla vreodata care, din miile de stele albe de pe bolta cerului, este Puf. Cert e ca stelele spun mereu adevarul, altfel n-ar ajunge albe, ca un ideal in viata.

   Spatiul e mereu necunoscut si toate povestile traite in Univers se termina cu “va urma…”