Nu cred ca a reusit vreodata cineva sa ajunga cu mine acolo unde e numai liniste.
Poate dintr-un egoism prin care vreau sa-mi pastrez siguranta uimirii, fiindca acolo unde e numai liniste, e mereu o poarta care asteapta raspunsul corect la intrebarea "Oare cat timp a trecut, dragul meu cer, de cand plinatatea stelelor n-a mai fost, in multimea de oameni, atat de stralucitoare doar pentru mine?"
E intrebarea ce vine sa defineasca paradoxul lumii inversate in care, desi toate sunt pentru toti, uneori toate se arata doar unui singur om spre a-si lua substanta unica in forma atat de comuna. Toti suntem bipezi, avem doua maini, ochi, nas samd, dar cate trupuri ascund suflete?
Si cate trupuri stiu sa-si lase libere sufletele precum copiii singuri la joaca cu mingea pe maidan, stiind ca se intorc cuminti la culcare in trup?
Trupul e ca un pat pentru suflet, cu lenjeria mereu improspatata...
Mi-e dor de noptile in care-mi astept sufletul in patul lui curat, mi-l astept rabdatoare la fereastra, il vad cum se inalta printre stele - miliarde de ani si tot atatea istorii ale oamenilor, il vad inotand prin valurile de nori albi, il simt crescand in cantecul de greieri si in mirosul puternic al ierbii crude si al florilor ce-si revarsa parfumul doar noaptea, il vad risipind polenul fluturilor de noapte, il astept ca o nemuritoare din calatoriile lui in care-si vaneaza hrana, pana cand, constrans de asteptarea mea, el singur vine in patul trupului meu, ca un muritor.
Sunt frumoase diminetile incercanate pe sub razele soarelui de linistea plina a noptilor, in care se trezesc imbratisati impreuna, in mine, trupul meu si sufletul meu, in acelasi pat...
...se intind lenesi amandoi si simt increderea sufletului in trup ca pe un zalog de prietenie care depaseste toate erele lumii, intre albul parfumat al trupului si recunostinta sufletului lasat liber peste noapte.
Intotdeauna, sufletul meu stie sa se intoarca singur in trupul meu si ii surprind pe amandoi stand la povesti fara cuvinte pe marginea patului, zambindu-si cald, la o cafea si un biscuite cu scortisoara.
Incepe o noua zi si stiu ca o alta astfel de noapte e rara si departe in timp, dar ma bucur ca mai am timp sa stau la povesti mute si vii cu sufletul, in patul trupului meu. Pentru asta, e nevoie de mult cer deasupra si de miros de pamant reavan de vara, de rabdare si putere. Un suflet, ca sa doarma frumos in patul trupului, are nevoie sa nu se simta tradat.
Draga luna, unde-mi esti?
Scrii o carte cu povesti?
Sufletu-mi calatoresti,
Calarind norii-l privesti,
Cu stelele mi-l uimesti,
In cantec mi-l greieresti,
Regina-noptii o-nfloresti,
Iarba-n roua o stropesti...
Draga luna, unde-mi esti?
Te inchid pe-un pat de trup.
Ca sa te deschid apoi, si rup
Cu tot sufletul, din tine,
Trei bucati doar pentru mine.
Una-i ieri, alta e azi si a treia este maine.
Intre cele trei petale
Sufletu-mi o ia la vale
Inflorind ce-i iese-n cale.
Uneori esti doar a mea,
Luna draga, nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu