Cand ma gandesc la copilarie nu stiu despre ce sa vorbesc
mai intai, e ca o intoarcere in timp care te arunca in insasi infinitatea lui:
despre glasul cristalin de clopotel, despre rasul grasut, copios si molipsitor,
despre scanteia din privirea curata a unui copil, despre manutele care te trag
in hora bucuriei vietii, despre pasii mici dar siguri spre pretutindeni… Copiii
sunt picaturi de Lumina in lumea noastra, a adultilor. Dar pentru adulti,
copilaria e taramul imens al binelui.
Copilaria e colierul pe care insiram de-a lungul timpului
smaragde, rubine, boabe de fasole, margele de plastic si de lemn, banuti de
metal si tot ce mai gasim pentru a lungi cat mai mult siragul, anume parca pentru
a nu ne gatui cu el, altfel.
Vin momente cand credem ca, gasind vreo nestemata, am putea
desira melanjul de podoabe ce alcatuiesc siragul copilariei, pentru a inlocui
margelutele de lemn, plastic sau metal, uitand ca acest gablont a facut mereu
posibila respiratia noastra in timp ce cautam cu capul scufundat in cine stie
ce ape nestemata gasita.
Si ramanand in zona “Faberger”, copilaria este, cu
siguranta, o coroana regala. Din aur curat, cu pietre pretioase atent alese de
altii pentru noi, slefuite in mii de fatete de aceiasi dragi oameni ce ne-au
crescut si invatat. Ei sunt cei mai buni bijutieri care au dat coroanei noastre
un luciu deosebit de al oricarei alte coroane. Iar daca ne lasam mana sa
alunece pe montura aceasta minunata, simtim aerul incarcat de mama, de tata, de
bunici, de jucarii, de prieteni, de inceputuri in orice, de vibratii sufletesti
amplificate in fiecare structura cristalina a pietrei mangaiate.
Copilaria este poarta prin care intram in viata si usa pe care iesim
atunci cand totul in jur ne este ostil. Este podul casei in care fugim de
musafirii nepoftiti din sufragerie. Este pomul in care urcam sa furam ciresele
altcuiva. Este cantecul de dragoste al vietii.
Traiesc retraind alaturi de copila mea copilaria si-i multumesc
ca m-a ales candva sa-i fiu mama, pentru ca ii simt in fiecare zambet iubirea,
in fiecare ras siguranta, in fiecare pas dorinta, in fiecare mana intinsa spre
mine increderea. Copilul sadeste in om toate virtutile despre care, pana a fi
parinte, doar stia ca exista. Copilul este o poveste lansata in Univers. Copilul
deschide lumea fiecarui om!
Imi amintesc de primul zambet al Siluanei, de primul hohot
de ras, de primul ei pas, de primul cuvant, primul pupic si prima imbratisare
si imi dau seama ca fiecare om ar trebui sa aiba fericirea de-a intelege lumea
unui copil si de-a face parte din ea. Ma inmoi toata de duiosie cand ma gandesc
cu cata incredere m-a investit Dumnezeu daca eu sunt singura persoana
responsabila de toate inceputurile unui copil ce va deveni om in lumea asta. Toate
sentimentele minunate apar in timp, ni le face Dumnezeu cadou aratandu-ne ca
ele vin din noi, atunci cand iubim copiii.
Desi e maricica fetita mea, inca ma confund in fiecare
poveste pe care i-o spun cu stelutele luminoase de pe cer, cu luna-lotca in
care sta un baietel cu picioarele atarnandu-i peste marginea lotcii si pescuind
norii, ma confund cu soarele care rade in fiecare desen de poveste, cu florile
care-si vorbesc, cu fluturii care-si scutura polenul de pe aripile lor mari si
colorate pe un nasuc mic, cat un nasturel… cata magie!
Atunci cand fac lucruri pe care numai un copil le poate face,
ma simt minunata, cu sufletul inalt si curat. Si eu fac asta zilnic rugandu-ma
la Dumnezeu sa tina aceasta copilarie o infinitate. Macar s-o tina… :)
Uneori, in joaca asta de-a copilul, mi se pare ca mi-a fost
revelat cel mai mare secret al Universului: intoarcerea in timp. Ne este la
indemana tuturor; e suficient sa inchidem ochii si sa ne amintim gradina din
copilarie, un bunic, un borcan de dulceata ascuns in camara, mirosul pe care-l
lasa buburuza cand se plimba pe palma, coltul de paine, dupa-amiezile care explodeaza
tacut in lumina galbena si liniste de vacanta, joaca inafara timpului, acel “dolce
far niente” transformat in traire vie. Daca simtiti toate astea vii in voi, ati
reusit o intoarcere in timp pe care o puteti purta mereu cu voi si-n felul asta
ati iesit din timpul inrobit de ceasul cutumelor sociale. Clar, e un alt timp,
e timpul adevarat, singurul in care traim.
Devine astfel usor inutila urarea “La multi ani!”, dar va
doresc un astfel de timp de bucurie simpla, vesnic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu