Impodobirea bradului

   Bradul: anume ales, pentru ca e singurul arbore care poate ramane verde tot timpul anului, si nu o face datorita programarii speciei de a supravietui, ci o face chiar cu bucurie; altfel, n-ar imprastia mireasma de prospetime exact cand e gerul mai strasnic! Il gasesc arhetipal pentru micul Iisus care, iesind din caldura sfanta a pantecului Preacuratei sale Maici - care, recunoscand-o, a devenit si Maica noastra - , a crescut intr-un (ano)timp al gerului duhovnicesc, cand erau ucisi toti pruncii de varsta Lui. Si n-a facut-o din instinct de conservare, ci pentru ca asa a ingaduit Dumnezeu pentru noi, sa se nasca, deci sa inceapa curatirea sufleteasca.

Bradul nu este doar un arbore placut mirositor si la vedere, nu este o podoaba de decor, este simbolul sacrificiului si-al izbandei iubirii acolo unde este pustiu. De fiecare data cand se taie brazii in scopul amplasarii lor ca decor, ma doare ideea ca, in spatele unor globuri scumpe, un simbol al puterii moare incet plangand cu fiecare cetina cazuta pe covor, pe care noi o aspiram deranjati si sec.

   Ca o ironie a sortii, in anul in care m-am hotarat sa nu mai impodobesc brazi taiati, am primit in dar cel mai frumos brad pe care-l avusesem pana atunci. L-am impodobit, ce era sa fac…, dar nu aveam gandirea de acum. A fost ultimul meu an de bucurie deplina, pentru ca apoi a urmat un sir lung de necazuri personale din care am reusit, intre timp, sa-mi invat si lectiile. Iar lectiile, sa stiti de la mine, nu se invata atunci cand cauti raspunsuri despre cauze, ci atunci cand reusesti sa asterni linistea peste efecte, mai ales in conditiile in care pare imposibil. Dumnezeu te stie si nu te lasa, iti daruieste pace. Iar mai apoi, intrebarile dispar ca niste baloane sparte.

   De atunci, in fiecare an ocolesc cu strangere de inima parcurile de brazi taiati si imi impodobesc bradul artificial pe care l-am primit in dar de la mama. Si, pentru ca e dar de la mama, o sa-l impodobesc toata viata, chiar daca nu va mai arata la fel de stufos ca in primul lui an de stralucire (deh, plasticul se deterioreaza…). Cand l-am primit, cred ca era tratat cu o solutie speciala, pentru ca miroasea a brad. Au trecut cativa ani de atunci si acum si-a pierdut din miros, dar ce mai conteaza!

   In concluzie, sunt impotriva impodobirii brazilor naturali din toate punctele de vedere!

   

   Bradul este un simbol care trebuie interiorizat in suflete, nu doar pe podeaua din sufragerie, asa cum in suflete trebuie sa ne bucuram in fiecare an ca, pentru noi, s-a nascut Mantuitorul ca un prunc mic si curat, care asteapta de la noi caldura.

   Saptamana care vine o sa scot bradul din husa, o sa-l scutur, o sa-l las sa-si intinda singur bratele si tepii de plastic si o sa-l las in asteptare pana pe 24 decembrie, cand i-o sosi vremea de-mpodobit.

   Intre timp, casa va fi deja plina de restul decoratiunilor: o coronita la usa de la intrare, o coronita pe masa, o creanga cu felii de mere si portocale, o funda, un Mos Craciun hazliu pe etajera, un manunchi de globuri la oglinda, o stea pe noptiera, o lumanare… si alte asemenea mici dovezi de sarbatoare.

   

   Bradul se impodobeste doar in Ajunul Craciunului. Asa e traditia. De carcotasi ce suntem, ne intrebam de ce asa e traditia si de ce trebuie s-o respectam, daca noi suntem prea grabiti si impovarati cu treburi. Dar tocmai de aceea, impodobirea bradului este timp de liniste si adastare. Faceti-va loc pentru aceasta rupere de timp, pentru ca impodobirea bradului alaturi de toti membriii familiei pe fundalul colindelor si chiar cantandu-le impreuna cu toata stangacia si urechea muzicala afona (chiar nu conteaza!), este moment de timp oprit in el insusi, este moment daruit de Dumnezeu pentru ca noi sa crestem duhovniceste.

   Mereu spunem “as da orice sa ma intorc in timp”, dar daca analizam putin, constatam ca nu intoarcerea in timp e nevoia noastra, ci senzatia de caldura sufleteasca pe care am trait-o candva, intr-un moment de plinatate (unii au nostalgia unor clipe din copilarie, altii a unor clipe de iubire, dar toate au comun sentimentul de implinire). Nu exista masinarii care sa faca posibila intoarcerea in timp, insa exista posibilitatea de-a simti vesnicia timpului tocmai prin propria-ne implicare in TRAIREA asa cum trebuie a clipelor incarcate: cu liniste in suflet si in minte, cu detasarea de orice e lumesc, facandu-ne cadou nepasarea fata de agendele zilnice, oprindu-ne din absolut orice obligatie si facand ce ne este mai drag si mai drag: alaturi de aripile ingeresti cu ajutorul carora ne inaltam, parintii, copiii si bunicii nostril, sa impodobim bradul cu aripi de ingeri. Sa ne punem dorinte in fiecare podoaba din brad!

   Bradul il impodobesc asa cum m-a invatat mama cand aveam 6 ani (de atunci tin minte lectia, chipul ei a ramas intiparit in timpul vesniciei si in mintea mea ca o icoana, si ii aud glasul tanar si zambitor, ii simt caldura si rabdarea): “Draga mamii, intai sa taiem atele pentru globuri, apoi te invat sa le faci noduri, ca sa putem agata globurile si bomboanele in brad. Il lasam pe bunicul sa instaleze beculetele printre ramuri, intre timp. Apoi, trebuie sa stii ca intotdeauna, pe ramurile de jos asezam globurile cele mai mari, si urcam in brad cu globuri din ce in ce mai mici, pana cand ajungem pe ramurelele de sus, unde asezam ingerasii micuti, iar cand tot bradul este gata, te ridica bunicul in brate si tu asezi steaua in varf. Bine, scumpa mamii?” Probabil aveam ochii mari si plini de vise, cu fiecare glob. In mod categoric mainile noastre faceau mari minuni cu fiecare glob pe care il asezam impreuna. Asta inseamna impodobitul bradului: familie! Este un moment de exclusivitate din care trebuie sa ne tragem seva in fiecare Ajun. …ca apoi, de Craciun, ne veselim cu restul familiei si cu prietenii, este ALTCEVA!

Acum inteleg altfel, dar nu diferit, ci in continuarea lectiei invatate de mama, pentru ca traditia iti da doar directia, iar tu trebuie sa-ti impodobesti viata prin aceasta traditie, cu propriile intamplari.

   Vasazica: jos asez, ajutata de manutele Siluanei, globurile mari si grele. Acolo sunt bunicii mei si strabunicii ei care sustin traditia intregului brad, si pentru care imi ia vreo 10 minute sa trec mai departe, pentru ca atunci cand il ascult pe Hrusca cantand “Ruga pentru parinti” ma ia cu lacrimi si cu dor de ei, dar este un dor bun, din care un copil nu are decat de invatat a-si respecta radacina. Va fac o destainuire: printre globurile astea grele, pe care nu intamplator le numesc grele, ma gandesc ca-mi asez toate necazurile prin care am trecut peste an, ca pe niste mari izbande si astfel ma oblig singura sa vad acum stralucirea vietii, pentru ca totul se primeneste de Craciun, iar Ajunul de Craciun are in ea, ca sarbatoare de magie, o incarcatura de mugur cald si umed a carui inflorire o astepti cu sufletul la gura, plin de emotie si duiosie.

Apoi cantam colinde care-cum ne vin pe suflet, care-cum le stim, ne incurcam printre celelalte globuri, ne certam pe culori, pe forme si pe partea fiecaruia de brad, ne prostim ca niste copii care n-au in suflet nimic  altceva inafara de bucurie-n stare pura, desi stim, ca adulti, de cat efort este nevoie ca sa putem atinge atmosfera asta. In definitiv, o facem pentru noi. J

   Se mai intampla sa bata la usa colindatori. Ne intrerupem si-i primim cu drag si cu multumirea ca am fost binecuvantati cu vibratia unor colinde si se intampla ceva extraordinar intre colindat si colindator: se infratesc si se invesnicesc reciproc prin priviri si zambet larg in acelasi gand al bucuriei vietii asteia scurte din aceasta lume absolut minunata! …ca, nici nu mai stii care-i colindatul si care-i colindatorul! Dragii mei, faceti-va singuri aceste daruri unice in timp si-n an! Nu va uratiti sufleteste neprimind colindatorii pe motiv ca “nu-s gata cu bradul”, caci Dumnezeu lucreaza dincolo de prioritati, amestecat si intens, asa cum decurg toate in viata noastra!

   Cand ajungem sus, deja ne impiedicam de scaunele si cutiile asezate in jurul bradului si de coada motanului atatat pana peste limite de atatea fosneli de sarbatoare, pentru ca este evident ca Siluana asaza ingerasii sus, iar apoi ma roaga sa-i aranjez eu mai bine, fiindca “se intorc cu spatele la noi” sau “stau stramb si nu le vede Dumnezeu privirile”… comice situatii. Iar eu profit de asta si ma urc punandu-mi cu fiecare ingeras si cate o dorinta miiica, mica, neauzita de nimeni niciodata pe lume, stiuta si pazita doar de ingerasii astia si hranita de caldura micii mele familii.

   Mai pun cate un glob gandindu-ma si la voi, cei care-mi sunteti aproape, desi sunteti departe, si-l invart apoi pe ram ca-ntr-un joc de-a magie implinita intre vazut si nevazut, si chiar cred ca astfel va pot ajuta sa va vedeti dorintele implinite, pentru ca v-o doresc din suflet!

Si nu degeaba globul e rotund, caci rotund este pamantul, rotund e pantecul ce sta sa nasca, rotund e mugurul ce sta sa infloreasca, rotunda-i asteptarea, rotunda-i implinirea, rotunde ne sunt toate, cu parti vazute si nevazute dar, daca ne rugam, toate ni se vor face traite, nascute, inflorite, vazute si-mplinite!

   Urmeaza sa asez apoi fundele si ce-mi mai trece mie prin minte sa asez, ca sa nu ramana goluri nedorite (nu-i asa?).

   Dar cel mai frumos moment este acela in care, Siluana, ca cel mai tanar membru de familie, asaza in varful bradului steaua! Oameni buni, steaua!, nu varful! Caci steaua a stralucit calauzitor si inainte de Nasterea lui Iisus, si dupa aceea. Nu varful, care simbolizeaza intepatura, cui, ascutime. Craciunul este sarbatoarea blandetii absolute, a umplerii de caldura de sus, din cer, peste tot pamantul, ca o revarsare de Lumina.

   Si gata, bradul este deja gata. Si mie-mi pare rau cand terminam. Bineinteles ca dureaza intotdeauna prea mult raportat la timpul lumesc si bineinteles ca niciodata nu-mi pare rau. Bineinteles ca dupa aceea, in fiecare zi ma uit la brad si vad cum cate un glob sau cate un ingeras isi schimba pozitia, si asta e ca un soi de poveste pe care, daca am rabdare, o aud povestita in linistea fiecarei seri luminate de brad si stiu ca Iisus a venit ca PRUNC, ca sa ne daruiasca, mai intai si dincolo de orice, puritatea.

   A doua Lui venire nu va mai fi ca Prunc, intelegeti? Pastrati traditia, cat se mai poate! Hraniti-va sufletele din ea asa cum trebuie. Lasati balta toate celelalte obligatii, intalniri, agende, treburi si lucruri care ne fura din starea de Har!

   Lasati cadourile sa vina la voi! Cu cat e sufletul mai aurit, mai tamaiat si mai curat, cu-atat incap mai multe!

   La slujba de Craciun stiu ca ma duc cu sufletul sus, asa cum se cuvine dupa un efort sufletesc personal. Este momentul in care las totul in urma si iau in suflet doar ceea ce poate ramane de la sine, sufletului meu, fidel: credinta, familia, iubirea si nadejdea!

   Dragii mei, traiti intens darul Ajunului de Craciun si impodobiti-va bradul cu ganduri frumoase si calde!

   Au inceput colindele!