Obiectiv:
- Sa gasesti zona de mijloc intre emotie si ratiune inafara confortului atat emotional, cat si rational.
- Sa faci un compromis stiind inca dinainte de a-l face ca va fi un compromis si ca va fi doar pentru o perioada pasagera, insa dupa ce va trece sa stii ca ramai cu curajul de-a te privi in oglinda cu seninatate.
- Sa-ti pastrezi cugetul atunci cand ai inteles ca alegerea pe care ai facut-o a devenit o decizie pentru viitoarele alegeri.
- Sa ai puterea ca, sufleteste, sa ramai singur in lupta ta, chiar daca pe parcurs iti castigi adepti. Parteneriatele facute in lupta, de cele mai multe ori, schimba si mentalitatile, iar atat castigul, cat si pierderea luptei poate deveni a altcuiva fara sa-ti dai seama.
Subiectiv:
- Sa simti emotia in ratiune atunci cand iti lipseste confortul ratiunii.
- Sa te adaptezi situatiilor de viata a.i. sa nu simti ca te indepartezi de tine nici macar, sau mai ales, atunci cand e mai bines a renunti la tine.
- Sa pui suflet in orice alegere; sa gasesti motivatii interioare atunci cand faci ceva neplacut.
- Dupa o infrangere, sa-ti gasesti motivele pentru care sa te simti mai castigat (sa simti ca ai castigat pe masura ce ai pierdut).
Ne e greu sa ne decidem si, de cele mai multe ori, observam
post factum in ce masura am fost/suntem obiectivi sau subiectivi.
In timp ce obiectivismul ne este absolut necesar, subiectivismul este un drept pe care ti-l castigi greu si in
timp, in urma unor experiente atent analizate, din care ai reusit sa intelegi
ca esential este sa-ti ramai aproape, sa te pastrezi viu si cald.
In timp ce obiectivismul te pastreaza oarecum inghetand in
tine principii, idei, conduite, subiectivismul te innobileaza implinindu-te ca
om.
Si mai cred ca subiectivismul personal este singurul dar
real pe care si-l fac, reciproc, prietenii – ca un cadou de lux, rar. Dar cat
de obiectiv ar trebui sa fii ca sa-l poti pretui cum se cuvine?...
