...„ca să nu mă pierd am dat instinctiv tot ce aveam în afară de suflet”

...„ca să nu mă pierd am dat instinctiv tot ce aveam în afară de suflet”

vineri, 31 mai 2013

1 iunie - Eheee, COPILARIE...!

     Cand ma gandesc la copilarie nu stiu despre ce sa vorbesc mai intai, e ca o intoarcere in timp care te arunca in insasi infinitatea lui: despre glasul cristalin de clopotel, despre rasul grasut, copios si molipsitor, despre scanteia din privirea curata a unui copil, despre manutele care te trag in hora bucuriei vietii, despre pasii mici dar siguri spre pretutindeni… Copiii sunt picaturi de Lumina in lumea noastra, a adultilor. Dar pentru adulti, copilaria e taramul imens al binelui.

     Copilaria e colierul pe care insiram de-a lungul timpului smaragde, rubine, boabe de fasole, margele de plastic si de lemn, banuti de metal si tot ce mai gasim pentru a lungi cat mai mult siragul, anume parca pentru a nu ne gatui cu el, altfel.

     Vin momente cand credem ca, gasind vreo nestemata, am putea desira melanjul de podoabe ce alcatuiesc siragul copilariei, pentru a inlocui margelutele de lemn, plastic sau metal, uitand ca acest gablont a facut mereu posibila respiratia noastra in timp ce cautam cu capul scufundat in cine stie ce ape nestemata gasita.

     Si ramanand in zona “Faberger”, copilaria este, cu siguranta, o coroana regala. Din aur curat, cu pietre pretioase atent alese de altii pentru noi, slefuite in mii de fatete de aceiasi dragi oameni ce ne-au crescut si invatat. Ei sunt cei mai buni bijutieri care au dat coroanei noastre un luciu deosebit de al oricarei alte coroane. Iar daca ne lasam mana sa alunece pe montura aceasta minunata, simtim aerul incarcat de mama, de tata, de bunici, de jucarii, de prieteni, de inceputuri in orice, de vibratii sufletesti amplificate in fiecare structura cristalina a pietrei mangaiate.

     Copilaria este poarta prin care intram in viata si usa pe care iesim atunci cand totul in jur ne este ostil. Este podul casei in care fugim de musafirii nepoftiti din sufragerie. Este pomul in care urcam sa furam ciresele altcuiva. Este cantecul de dragoste al vietii.

     Traiesc retraind alaturi de copila mea copilaria si-i multumesc ca m-a ales candva sa-i fiu mama, pentru ca ii simt in fiecare zambet iubirea, in fiecare ras siguranta, in fiecare pas dorinta, in fiecare mana intinsa spre mine increderea. Copilul sadeste in om toate virtutile despre care, pana a fi parinte, doar stia ca exista. Copilul este o poveste lansata in Univers. Copilul deschide lumea fiecarui om!

     Imi amintesc de primul zambet al Siluanei, de primul hohot de ras, de primul ei pas, de primul cuvant, primul pupic si prima imbratisare si imi dau seama ca fiecare om ar trebui sa aiba fericirea de-a intelege lumea unui copil si de-a face parte din ea. Ma inmoi toata de duiosie cand ma gandesc cu cata incredere m-a investit Dumnezeu daca eu sunt singura persoana responsabila de toate inceputurile unui copil ce va deveni om in lumea asta. Toate sentimentele minunate apar in timp, ni le face Dumnezeu cadou aratandu-ne ca ele vin din noi, atunci cand iubim copiii.

     Desi e maricica fetita mea, inca ma confund in fiecare poveste pe care i-o spun cu stelutele luminoase de pe cer, cu luna-lotca in care sta un baietel cu picioarele atarnandu-i peste marginea lotcii si pescuind norii, ma confund cu soarele care rade in fiecare desen de poveste, cu florile care-si vorbesc, cu fluturii care-si scutura polenul de pe aripile lor mari si colorate pe un nasuc mic, cat un nasturel… cata magie!

     Atunci cand fac lucruri pe care numai un copil le poate face, ma simt minunata, cu sufletul inalt si curat. Si eu fac asta zilnic rugandu-ma la Dumnezeu sa tina aceasta copilarie o infinitate. Macar s-o tina… :)

     Uneori, in joaca asta de-a copilul, mi se pare ca mi-a fost revelat cel mai mare secret al Universului: intoarcerea in timp. Ne este la indemana tuturor; e suficient sa inchidem ochii si sa ne amintim gradina din copilarie, un bunic, un borcan de dulceata ascuns in camara, mirosul pe care-l lasa buburuza cand se plimba pe palma, coltul de paine, dupa-amiezile care explodeaza tacut in lumina galbena si liniste de vacanta, joaca inafara timpului, acel “dolce far niente” transformat in traire vie. Daca simtiti toate astea vii in voi, ati reusit o intoarcere in timp pe care o puteti purta mereu cu voi si-n felul asta ati iesit din timpul inrobit de ceasul cutumelor sociale. Clar, e un alt timp, e timpul adevarat, singurul in care traim.

     Devine astfel usor inutila urarea “La multi ani!”, dar va doresc un astfel de timp de bucurie simpla, vesnic!